XXI.
– Futu-i! – bodogăniră locatarii apartamentului 6, văzând că le este adus încă unul.
– A zis Vasea că la voi ar mai fi un apartament liber… – explică Tavi, arătând către Robert.
– Pentru ce e căutat? – se interesă un ins îndesat şi care, deşi cărunt, dădea senzaţia de roşcovan.
– Pentru omor, însă nu aici, în Timişoara.
– Ai dat cu cuţitul? – întrebă un tânăr, devenit curios.
– Mnu… – îngăimă scriitorul, uluit de întreg iureşul în care se pomenise.
La drept vorbind, totul decurse domol de la sosirea în Bucureşti, sentimentul de tumult nimicitor fiind doar percepţia subiectivă a evadatului. După ce luă două beri în birtul sordid din preajma Gării de Nord, timp în care scăpă de cătuşe, fugarul fu întrebat:
– Ai unde să stai?
– Nu, nu cred.
– Las’ că am eu un loc fain, poţi locui gratis. La bloc. Da’ e la patru, doar când capeţi vechime te poţi muta mai jos!
Robert ridică doar din umeri. Încă de când fusese somat să fugă din benzinărie decise să se lase în voia soartei. De altfel, se aştepta în fiecare moment să fie din nou arestat, după cum în acelaşi timp spera ca aceasta să întârzie ori, de s-ar putea, să nu se petreacă. Tensiunea continuă dintre teama profundă şi-o firavă nădejde îl făcu să înregistreze destul de vag cele ce se petreceau cu el. Nu urmări nici măcar descrierea condiţiilor în care va avea de locuit, prinzând doar finalul peroraţiei lui Tavi:
– Lasă, că am eu grijă de tine!
În capitală, denumirea de om al străzii este mai mult generică, înfăţişând doar parţial realitatea. Puţini sunt aceia care petrec tot timpul propriu-zis în stradă, majoritatea oropsiţilor aciuindu-se prin blocuri care, în mod straniu, s-au construit oarecând ca pentru ei. Aceste aşezăminte, însă, nu sunt branşate la apă ori curent şi, în plus, devin foarte aglomerate. Astfel că un apartament era adeseori locuit şi de douăzeci de persoane, intimitatea fiind realizată prin retragerea fiecăruia într-o cutie de carton.
– Ar fi liber un schimb la 6F… – decise într-un târziu tipul cel îndesat. Eşti cu Tănase şi Viorel. Cu ei trebuie să vă aveţi ca fraţii, iar pe ceilalţi să-i deranjezi cât mai puţin.
6F era o cutie de carton, bine căptuşită cu cârpe, şi cu o draperie la intrare împotriva insectelor, ferestrele rămânând în permanenţă deschise.
– Fiind mulţi, altfel s-ar consuma oxigenul – explică Tavi. De fapt, s-au spart şi geamurile demult…
Tănase ieşi din cutie, dădu mâna destul de circumspect cu noul coleg de apartament – în înţeles restrâns -, apoi îl instrui suplimentar:
– Cu femei n-ai voie în cutiuţă! Că vă zbenguiţi şi se distruge… Asta-i olandeză, nu găseşti toată ziua aşa carton! Dacă prinzi vreuna de babardeală, poţi s-o duci în uscătorie, da-i la comun! Mai bine-o frigi în parc… Ce învârţi?
– Sunt scriitor… – murmură Robert.
– Mda, şi eu sunt inginer. Te întrebam, însă, din ce-o să trăieşti?…
Robert ridică din nou din umeri, aşteptând un ajutor de la Tavi. Acesta interveni destul de prompt:
– Se descurcă el, e urmărit pentru omor! Aici, fiecare contribuie cu ce poate – îi explică protejatului. Unii adună resturi de prin localuri, alţii se prostituează, alţii cerşesc… Dacă astea ţi se par degradante, poţi intra într-o echipă care operează prin tramvaie… Sau, în sfârşit, poţi continua şi cu asasinatele, dar nu aici în bloc! Oamenii ăştia te-au primit fără fasoane!
– Prefer să lucrez singur… – îngăimă scriitorul, mai mult pentru a câştiga timp.
– De altfel, aş avea chiar eu o afacere pentru tine – reveni Tavi. Poate mai ieşim la o bere şi ţi-o explic în detaliu. Nu-i mare lucru, şi poţi câştiga două sute de lei.
„Futu-i!” – îşi zise evadatul, întrebându-se prin ce va mai trebui să treacă.
Ilarie 