X.
– Futu-i! – bombăni Lala, gândindu-se iar şi iar la caz.
„În mod cert, criminala este Anastassia, oricine o cunoaşte ştie asta! Din nefericire, eu sunt singura care-o cunosc, pe toţi ceilalţi se pricepe să-i ameţească… Dacă ar fi fost doar ultima victimă, mă făceam şi eu că-i iau în serios pe legişti, da’ asta omoară cum ar mânca alţii seminţe, nu poţi aprecia câte omoruri va comite şi dacă se va opri vreodată! În plus, mai vin şi cretinii de Ferdi şi Marinescu cu idei, ca şi cum de ideile lor ar duce lipsă Poliţia; Voiculescu e şovăielnic, aşa cum a fost în toată cariera sa – ca să o numim într-un fel -, mai apare şi Aurel Rusu – zis şi Tavi – din Timişoara, dornic să se autodenunţe, plus Xreader care povesteşte crima în amănunt, iar apoi o dă sucită, ba că i-a dictat-o Oana, ba că a scris-o din capul lui… Avem noroc cu haosul din ţară, că altfel se lua chestorul de noi! Doamna ministru ciopârţită, şi noi batem pasul pe loc…”
Detectiva fu întreruptă din gânduri, fiind adus chiar atunci Xreader, după care trimisese. Văzându-l, frunzări din nou ultimele lui declaraţii. Apoi, îşi aprinse o ţigară.
– Te cam contrazici… – îi zise după o vreme. Întâi, afirmi că ai avut viziunea asasinatului, după o noapte de şpriţuri – tocmai noaptea în care doamna ministru a fost asasinată într-un mod oribil! -, iar apoi te-ai mirat că Oana îţi dictează ceva similar. După aia, zici că tu eşti autorul însemnărilor, şi că ţi-ai povestit viziunea, înflorind-o… Să lăsăm paternitatea textului deocamdată, şi să revenim la acea noapte. Pe unde spui că ai colindat?
– Am fost întâi în Alcatraz, apoi La Butoaie, prin Hush am trecut scurt, că mi-am amintit că-i pe strada Armand Călinescu, şi m-am mutat în Mansion Pub, iar spre ziuă am fript-o în Roy, un birt sordid aproape de casă…
– Sincer, eu n-am auzit de birturile astea şi, slavă Domnului, nu m-am dat în lături să le cutreier!…
– Sunt din Piteşti…
– Mda. Şi-n Bucureşti, în zona Pieţei Romane, prin ce birturi ai fost? Că tu pe-acolo ai scris că ai umblat!
– Aia-i literatură.
– Interesantă literatură faci dumneata! Personajele se conformează textului şi mor exact aşa cum ai prevăzut tu în jurnal!
– Nu-i jurnal, e începutul unui roman!
– Mă rog… Şi ar putea spune cineva că ai trecut prin localurile enumerate? Sau, ca s-o luăm metodic, pe cine-ai văzut acolo?…
– Erau fel de fel… Indivizi abulici, femei de-o moralitate îndoielnică, oameni dispuşi să-şi irosească viaţa, aventurieri risipind ultimele lor resurse pentru a mai apuca un local mai de Doamne-ajută, dezmoşteniţi ai soartei…
– Tu ce faci? Scrii un editorial pentru Flamura? Aştept nume, nu propagandă stângistă!
– N-am discutat cu nimeni… Pe câţiva, îi ştiu din vedere. Dar, ospătarii trebuie să-şi amintească de mine!
Lala îl abandonă în încăpere şi merse să se sfătuiască telefonic cu comisarul Voiculescu. Îi propunea acestuia ca suspectul să fie eliberat, urmând să i se asigure ulterior o supraveghere atentă. Cum de la început comisarul socoti cam subţiri probele împotriva lui Xreader, acceptă soluţia, deşi avu unele rezerve:
– La cum merg lucrurile în ţară, mi-e să nu avem parte de-o nebunie generală, de să nu mai rămână vreme de supravegheri, fie ele atente sau superficiale!… Am să vorbesc cu procurorul Georgescu.
Revenit pe cameră, piteşteanul nu prea avu ce să le spună colegilor.
– M-a întrebat din nou prin ce cârciumi am colindat…
– Asta-i bine! – opină Groza. Înseamnă că n-au făcut rost de nicio probă nouă. S-ar putea, dacă merge tot aşa, să ieşi într-o lună, n-au voie să te ţină mai mult…
Spre decepţia colegilor de cameră, Xreader fu anunţat în chiar acea zi să-şi strângă lucrurile. Deziluzia spori când inginerul suspectat de omor deosebit de grav le dărui fiecăruia câte un pachet de ţigări, plecând cu alte cinci la el – două pachete se fumaseră între timp.
– Futu-i! – mai putură rosti cercetaţii pentru înşelăciune.
Ilarie 