Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 13 iulie 2011

Inocentul – 16

XVI.

 

 

            – Futu-i! – îmi scăpă, zărindu-l pe Victor Blid îndreptându-se către masa mea.

            În urma unei inspiraţii, sosii şi eu în Bucureşti, dornic de-a nu-l mai lăsa pe Tavi nesupravegheat. Retras în Casa Rustic, tocmai refrişam după drum, dornic de-a mă bucura de două ceasuri de linişte. Liniştea, însă, păru iremediabil compromisă!

            Ca personaj literar, Victor Blid poate părea unora interesant. De regulă victimă, prilejuieşte cel puţin punctul de plecare al unor anchete destul de abile, care ajung la concluzii spectaculoase, chiar dacă Blid este uitat pe parcurs, devenind irelevant. În viaţa reală, însă, Victor Blid este cea mai plictisitoare persoană cu putinţă! Detaliul ar fi lipsit de importanţă, totuşi, dacă individul nu mi-ar fi fost prezentat la o lansare de carte, socotindu-se de atunci cunoştinţă de-a mea.

            Imbecilul se apropie de mine zâmbind slugarnic:

            – Stimate maestre, cât mă bucur să vă întâlnesc! Aţi venit să lansaţi vreo carte?

            Nu-i putui răspunde, deoarece paralizai o vreme, văzând că măgarul se aşează la masa mea.

            – Ce beţi? – întrebă.

            – Vin – îngăimai, arătând sticla.

            – Nu asta, vreau să zic: ce să vă iau de băut?

            – Coniac – răspunsei, din obişnuinţă.

            „Cel puţin, dacă mă bate la cap, să am o consolare!”

            – S-a mai răcorit – continuă Victor.

            – Mda…

            – E mai bine! Săptămâna trecută au fost 36 de grade… Noaptea, mă sculam de câteva ori să mă stropesc cu apă rece, că nu mai rezistam! Aici, la câmpie, e-o caniculă îngrozitoare!

            – Da, la câmpie e mai cald – confirmai, abordând paharul de coniac.

            Victor tăcu o vreme, moment ce mi-aş fi dorit să se prelungească. Curând, însă, oftă, exprimându-şi viziunea asupra vieţii:

            – Ce să-i faci? N-ai ce-i face!…

            Alesei să tac, pe ideea că – poate – devin contagios. Convivul – ca să-l numim astfel – nu se molipsi:

            – Şi dumneavoastră ce mai faceţi?

            – Bine…

            – Tot mai scrieţi?

            – Uneori…

            – Abia aştept să vă citesc ultima carte! Aici, s-au petrecut două crime îngrozitoare. Poate, aţi putea să vă inspiraţi… – îmi sugeră.

            Sincer, începui să mă gândesc serios la o a treia crimă îngrozitoare care, dacă nu va fi capabilă să mă inspire, cel puţin cred că m-ar binedispune. Brusc, am decis să mai vorbesc şi eu:

            – Tocmai te-am pomenit ieri, îi spuneam unui prieten ce persoană plăcută eşti!

            – Da? – se lumină neghiobul. Cu cine?

            – Un domn, Tavi. Şi el citeşte foarte mult… S-ar bucura să te întâlnească, poate aranjăm ceva pe mâine…

            – Excelent! Tot nu aveam altceva mai bun de făcut mâine…

            „Dar, când dracu ai avut?” – îmi zisei, însă reuşii să păstrez remarca doar pentru mine.

            – Copii aveţi? – îşi reluă teroristul chestionarul.

            – Nu.

            – De fapt, v-am întrebat şi data trecută…

            – Parcă.

            – Da’ de ăştia ce spuneţi?

            – Ce să spun? – ripostai prudent.

            – Aşa-i! Ce să mai şi spui?… Ehh! Ce să-i faci? N-ai ce-i face!…

            Socotii de folos să-i amintesc ce plănuiserăm:

            – Aşadar, pe mâine!

            – Pe mâine.

            Credeam că am încheiat întrevederea, însă o nouă întrebare mă violentă:

            – Tot aici?

            – Tot.

            – Cam pe la aceeaşi oră?

            – Cam.

            – Nu mai beţi un coniac?

            „Futu-i!” – mi-am zis, însă, amintindu-mi că este ultima dată când îl văd pe pisălog în viaţă, acceptai încă un pahar de Martell.

Reclame

Read Full Post »