MFC 47

.

Recomandări: Carmen, Ana Usca, Vania, Rokssana, Gabi, Cristian Dima.

MFC 44

Recomandări: Carmen, Gabi, Cristian Dima, Mirela Pete, Pandhoraa, Dordefemeie, Cristi Milla, Zamphotograph, Zina, Slowaholic, Liviu Bimbea, Theodora, Vania, Rokssana, Imagini, Lili, Schtiel, Ela Roseni, Mika.

Nono

Ştiind că vei lectura o carte în care personaje sunt un ursuleţ de pluş, două pisici, o minge şi câţiva câini, te aştepţi, cel mai probabil, la ceva hazliu. Or, măcar, de formă hazliu şi trist în fond. Dar, dominanta lui Nono este tristeţea. Renata Carageani a numit cartea chiar după acel Nono, ursul de pluş cu fular şi ochelari, care se înghesuie pe comp ori se îndeasă în frigider. În carte, urmăreşte multe filme la televizor, în mare parte de aici făcându-şi ideile despre viaţă.

Inocent, Nono pare a înclina să vadă partea plină a paharului, în vreme ce paharul e mai tot timpul gol, şi e atras de lumină, într-o scriere în care ploaia nu mai conteneşte, capitole bune, iar apariţia soarelui arde sterp.  Pretutindeni licăre o nădejde eshatologică, dar îngerul care se arată este de recuzită, iar minunile sale, discutabile. Totuşi, ursuleţul e rar cuprins de deznădejde – „Gândul că aş putea fi nemuritor mă înspăimântă!” – socotind că nu i se va fi dat o nemurire care să-l ţintuiască în lumea aceasta. Lume de care, de altfel, nu se dezice şi-n care încearcă, după puteri, să fie de folos.

Poantele nu doar că nu lipsesc din scriere, ci chiar abundă, însă şi acelea au o doză de amărăciune, invitând să râzi şi să plângi în acelaşi timp, cumva ca în teatrul lui Cehov, evocat – destul de surprinzător, dat fiind că mai mult s-a uitat la televizor – chiar de personajul principal.

Finalul aduce o înseninare, de care nici Nono şi nici cititorul nu sunt tocmai convinşi, şi accentuează nădejdea într-o lume mai bună, doar întrezărită, cumva ca în Unchiul Vania.

După puteri – e doar un ursuleţ de pluş! – Nono invită la trăirea vieţii ca şi cum aceasta ar avea vreun sens, socotind că iubirea nu va fi doar vreo vorbă goală şi că toate vor ajunge cândva în lumina cea neînserată!

Se va fi înţeles din acestea că Nono nu poate fi ignorat, cartea lecturându-se ca de la sine, pe când cititorul revine în copilărie, resimţind, într-o măsură, emoţiile de atunci.

 

 

 

MFC 14

Recomandări: Carmen, Rokssana, Mirela Pete, Anacondele, Dana Pătrănoiu, Florentina, Ninulescu, Tudor Enea, Emme, Aliceee, Geanina, Rux, Mucroz, Diana, Zolty, Raki, Abbilbal, Alexandru, Roxana Muntean, Rontziki, Rocs, Dana, Pandhoraa, Slowaholic, Karmapolice, Fosile, Leovi, Anastasia Teodosie, Pisica Neagră, Ratzone, Fewstuff, Robert N, Tu1074, Blind Love, B. D., Aniela, Melly, Zina, Gândire logică, Cămăraş de lumini, Sara, Scorpio, Nima, Lili, Schtiel, Gabi, Link-Ping, Cosmin Ştefănescu, Vania, Almanahe, Ela Roseni, Imagini, Verovers, Theodora Marinescu, Grişka, Clipe de Cluj, Rotheo.

MFC

Recomandări: Carmen, Diverse, Gabi, Florentina, Fosile, Gabriela Raza, Geanina, Imagini, Lili, Mirela Pete, Ninu, Pandhoraa, Pishky, Rokssana, Roxana Muntean, Rux, Schtiel, Sorin, Tudor Enea, Zolty, Almanahe, Theodora Marinescu, Ragnar, Daurel, Gabriela Elena, Ela Roseni, Cosmin Ştefănescu, Mădălina Ciucu, Link-Ping, Carmen Amza, Adela Onete, Răzvan Rinder, Vania.

Crime perfecte

– Nici la televizor nu prea mai ai ce să vezi! – zise comisarul Virgil, mai mult ca să spună ceva.

– Ştii la ce mă uit eu? – răspunse Tudose, dintr-un motiv similar. E un serial, Crime perfecte… E făinuţ.

– N-am văzut.

– Scenarist e tipul ăla, John W. Moore. A scris el şi romane poliţiste…

Virgil nu avea chef să discute despre un serial pe care nu-l ştia şi despre-un scenarist necunoscut lui.

– Tu-i pita mă-si! – izbucni. Nici n-a trecut bine Revelionul şi, când încă ne e capul plin de reacţii chimice, de cred că s-ar sparge etiloscopul dacă ar trebui să suflu, boul de Stoenescu ne trimite taman la Urziceni. Măcar, dacă o trimitea şi pe Simona… Aşa, nici o cafea n-are cine să ne facă acolo!

– A ţinut-o la birou, să nu-i îngheţe… – răspunse colegul, precizând ce anume ar fi putut să-i îngheţe.

– Crezi că-s cuplaţi?

– Cine, Stoenescu cu Simona?

– Da.

– Nu cred, lui îi face cafeaua Ramona.

Drumul era posomorât ca sufletele celor doi comisari. Pe DN2, de altfel, e ştiut că-i dificil şi să te dregi.

– Ce-ar merge o ciorbă de burtă şi-un coniac! – oftă Virgil. Oare de ce naiba ne trimite pe noi, ăia n-au poliţie acolo?

– Cică-i o crimă care-i depăşeşte. Or fi băut de anul nou, a dat unul cu cuţitul, iar pentru papagalii ăia-i prea greu să afle cine-a fost agresorul! Oricum, eu n-am de gând să mă cazez în Urziceni, rezolvăm cazul repede şi-o tulim!

– Da’ dacă durează?

– N-o să dureze.

Curând intrară în localitatea vizată.

– Băă, trăsni-l-ar! Trebuie să mergem până pe strada Industriei, că-i cădea ceva dacă asasina pe Merilor!

Ajunşi la domiciliul victimei, agentul Florea le explică:

– Femeia ucisă se numeşte Mioara Stănescu, avea 43 de ani şi locuia singură. Se pare că agresorul a folosit un cuţit…

– Mda… – mormăi Tudose, arătând din gesturi că doreşte să vadă locul crimei.

În chiar prima cameră, femeia zăcea pe duşumea. Fusese tăiată destul de urât.

– Nu te-ai uitat, are ceva băutură în casă? – îl întrebă Virgil pe reprezentantul Poliţiei locale.

– Nimic, am căutat şi noi!

– Atunci e clar – conchise Tudose -, n-avem niciun motiv să zăbovim!

Ceru să fie linişte, adulmecă locul vreo cinci minute, apoi trase concluziile:

– Mai mult ca sigur, John W. Moore a făcut-o! Şi-a zis că va fi simplu… Vine în România, se cazează în Bucureşti, bea cu câţiva nătărăi ca să-şi construiască un alibi şi, când ăia sunt beţi mangă, dă o fugă până-n primul orăşel şi ucide la întâmplare, fără să aibă vreun mobil. În felul ăsta, crede că-i fraiereşte pe toţi şi că n-o să ne prindem că el a fost! Verifică la hoteluri…

După câteva telefoane, Virgil avu o mină mai optimistă:

– Este! S-a cazat la J. W. Marriott…

– Ce bou! În buricul târgului…

Peste un ceas, scenaristul John W. Moore era deja arestat, pozele victimei realizate cu telefonul mobil incriminându-l suficient. Tudose nu se putu abţine să nu-i reproşeze:

– Ai crezut că eşti la tine-n America? Aici îi prindem imediat pe toţi!

Virgil completă:

– El credea că se joacă cu Poliţia Română!…

Cultura

Tudose se simţea bine în vizită la Natalia, stimulat de coniacul bun şi de discuţia interesantă până la un punct. Când, însă, femeia afirmă că nu dă doi bani pe preclasici, Tudose-şi aminti brusc de Rodion Romanovici Raskolnikov. Măcar că nu avea topor la el, se descurcă folosind un cuţitaş.

Logic ar fi fost să fure din apartament şi să dispară, dar Tudose simţi ceva similar cu Oblomov şi merse-n dormitor să se culce, loc în care-l găsiră poliţiştii, alertaţi de vecinul de la etajul inferior. Gândindu-se la Werther, învinuitului i se păru că toate-s fleacuri şi lăsă lucrurile să curgă de la sine, devenind astfel inculpat.

În timpul procesului, ar fi putut susţine că a suferit de nebunie temporară, ori să ceară judecarea în stare de libertate, deoarece nu reprezintă pericol social. Tudose, în schimb, fredona în minte Drumul spre eşafod din Simfonia fantastică de Berlioz, refuzând să se apere. Condamnarea la douăzeci de anişori de detenţie nu miră pe nimeni, iar condamnatul se simţi solidar cu Mitea Karamazov.

– Nici prea multă cultură nu e bună! – conchiserăm noi în Dinar, discutând despre camaradul nostru.

Sosind un nou rând de coniac, trecurăm în curând la alte subiecte.

.

Recomandări: Adela Onete, Cosmin Ştefănescu, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Link-Ping, Michaela, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Theodora,Vania.

Briza marină

– N-am chef de nimic! – îmi scăpă pe la al treilea coniac. Beau aşa… să-mi umplu vremea, însă nici de asta nu-mi arde!…

– Păi, mergi acasă şi citeşte ceva – încercă domnul plutonier-major Onici o soluţie.

– Ce să citesc? Am terminat toată biblioteca, inclusiv pe cea judeţeană.

– Mda… Atunci, încearcă să te dedai plăcerilor grosiere. Uite, Ramona, de pildă…

Făcui doar un gest din mână.

– Mâhnit mi-i trupul – completai. În plus, la uscăciunea trupească, se mai adaugă divanul tristeţii şi-a plictisului, tovarăşi nedoriţi, dar permanenţi…

– Ei, când mâhnită-i toată carnea, iar cărţile, citite, doar una ţi-a mai rămas: să pleci pe mare! Mai tragi un coniac, mai inspiri briza, mai asculţi matrozii cântând…

.

Recomandări:  Adela Onete, Aurora Georgescu, Coolnewz, DAP, Dexign, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Michaela, Mika, Mirela Pete, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu, Tu1074, Vania, Vlady.

Aluzie.

.

Datorii: Adela, Ana Veronica, Cati, Costache, Dana, Dispecer, Gabriela, Imagini, Link-Ping, Mirela, Răzvan, Rokssana, Schtiel, Shayna, Teo, Theodora, Tu, Vania.

Ceramică neagră de Marginea

Cand ajungi in Marginea, pe drumul ce vine dinspre Rădăuți, ești întâmpinat de voie bună, de oameni harnici și săritori. Vecinii dinspre vest, se mândresc cu una dintre perlele arhitecturale ale strămoșilor noștri, Mănăstirea Sucevița. Chiar dacă între cele două localități nu există nici măcar 100 de metri, mărginenii s-au obișnuit cu miile de călători care le calcă pragul în căutare de frumos. Atunci când sunt întrebați de mănăstirile din Marginea sătenii le răspund acestora că ei nu au mănăstiri celebre, dar au o ceramică unicat, vestită în întreaga lume.

Dacă turistul obosit alege să se oprească în Marginea, va constata cu surprindere că nu există decât puține pensiuni sau hoteluri în localitate, dar acest lucru va trece curând în adâncul uitării atunci când va vedea că orice mărginean va fi extrem de bucuros să-l primească ca oaspete. Ceramica de Marginea este absolut senzațională, iar acest lucru va fi pentru orice musafir al satului un adevăr incontestabil. Chiar dacă turistul va fi cazat în Marginea sau în multitudinea de pensiuni din Sucevița el va putea să facă o excusie de o zi pentru a vedea minunile naturale reprezentate de Pietrele Muierii. Totodată, iubitorii naturii vor găsi multe și neasemuite frumuseți în inima obcinelor Bucovinei, acolo unde Marginea are un statut special.

Dacă la început, Marginea și-a luat numele de la așezarea sa la poalele pădurii, astăzi Marginea reprezinta inima unui comerț activ datorat ceramicii sale. Astăzi, mărginenii reprezintă un motiv de mândrie pentru orice bucovinean.

Turistul trebuie să știe că în afară de centrul satului unde comerțul cu ceramică este în floare, mai există multe familii de olari, și, ca de obicei, poveștile, amintirile și tradițiile pe care le dau bunicii nepoților lor sunt niște nestemate ce merită aflate. Călătorul trebuie să caute, să aibă răbdare, să discute cu bătrânii și va constata că pe măsură ce trece timpul ca cele mai minunate lucruri se află în sufletele și mințile mărginenilor.

Dacă astăzi orășenii fug de stresul și aglomerația vieții de acasă, ei pot găsi în mijlocul Bucovinei o hrană naturală și sănătoasă atât pentru suflet cât și pentru corp. A ajunge la Marginea este extrem de ușor șiaceasta  este o oprire obligatorie pentru oricine vine să viziteze Bucovina.

În Marginea au poposit toţi voievozii Moldovei, după cum o dovedesc unele toponime, deşi înscrisurile, atât de rare la români, îi menţionează doar pe Movileşti, ba chiar şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit şi în Marginea, în anul 1612, când au fost strămutate, de la Suceava, la Suceviţa, de către mitropolitul Anastasie Crimca, de frica unei noi invazii cazace, dar tot aici au poposit şi oştiri vrăjmaşe, ba polone sau cazace (în 1610, 1615, 1695 ), ba ruseşti (în 1711, 1915 şi 1944 ).

În Marginea s-a născut, în 1784, şi s-a săvârşit, în 1816, legendarul haiduc Ioan Darie, spânzurat, pe Dealul Edrei, din capătul imaşului satului, pe urmele lui păşind, ca luptător împotriva bolşevismului, ultimul „haiduc modern al Bucovinei”, Vladimir Macoviciuc, ucis la Vicovul de Jos, în 7 iulie 1947.

Prin Marginea a trecut, în 1808 şi 1810, ca însoţitor al arhiducilor Ludovic şi, respectiv, Rainer, pictorul silezian Franz Jaschke, primul acuarelist care a pictat în Bucovina, inclusiv o mărgineancă.

Prin Marginea a trecut, în 1817, când a vizitat Bucovina, împăratul Francisc I, iar tragicul prinţ austriac de coroană Rudolf, victimă misterioasă a viitoarei tragedii de la Mayerling, a trecut prin Marginea sâmbătă şi duminică, 9 iulie şi, respectiv, 10 iulie 1887.

De-a lungul anilor ultimelor decenii, datorită atelierului celebrei ceramici negre de tip Kutty, au poposit în Marginea mii de oameni, turişti şi iubitori de artă de pe toate continentele pământului. Au sosit ca oaspeţi şefi de state, personalităţi culturale, înalţi prelaţi, care au privit cu admiraţie minunile executate în atelierele de ceramică de aici.