Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2012

Nono

Ştiind că vei lectura o carte în care personaje sunt un ursuleţ de pluş, două pisici, o minge şi câţiva câini, te aştepţi, cel mai probabil, la ceva hazliu. Or, măcar, de formă hazliu şi trist în fond. Dar, dominanta lui Nono este tristeţea. Renata Carageani a numit cartea chiar după acel Nono, ursul de pluş cu fular şi ochelari, care se înghesuie pe comp ori se îndeasă în frigider. În carte, urmăreşte multe filme la televizor, în mare parte de aici făcându-şi ideile despre viaţă.

Inocent, Nono pare a înclina să vadă partea plină a paharului, în vreme ce paharul e mai tot timpul gol, şi e atras de lumină, într-o scriere în care ploaia nu mai conteneşte, capitole bune, iar apariţia soarelui arde sterp.  Pretutindeni licăre o nădejde eshatologică, dar îngerul care se arată este de recuzită, iar minunile sale, discutabile. Totuşi, ursuleţul e rar cuprins de deznădejde – „Gândul că aş putea fi nemuritor mă înspăimântă!” – socotind că nu i se va fi dat o nemurire care să-l ţintuiască în lumea aceasta. Lume de care, de altfel, nu se dezice şi-n care încearcă, după puteri, să fie de folos.

Poantele nu doar că nu lipsesc din scriere, ci chiar abundă, însă şi acelea au o doză de amărăciune, invitând să râzi şi să plângi în acelaşi timp, cumva ca în teatrul lui Cehov, evocat – destul de surprinzător, dat fiind că mai mult s-a uitat la televizor – chiar de personajul principal.

Finalul aduce o înseninare, de care nici Nono şi nici cititorul nu sunt tocmai convinşi, şi accentuează nădejdea într-o lume mai bună, doar întrezărită, cumva ca în Unchiul Vania.

După puteri – e doar un ursuleţ de pluş! – Nono invită la trăirea vieţii ca şi cum aceasta ar avea vreun sens, socotind că iubirea nu va fi doar vreo vorbă goală şi că toate vor ajunge cândva în lumina cea neînserată!

Se va fi înţeles din acestea că Nono nu poate fi ignorat, cartea lecturându-se ca de la sine, pe când cititorul revine în copilărie, resimţind, într-o măsură, emoţiile de atunci.

 

 

 

Reclame

Read Full Post »