Inocentul – 20

XX.

 

 

            – Futu-i! – îşi va fi spus cititorul atent, observând că, în capitolul XVIII, Lala Ştireanu apare intempestiv într-o benzinărie timişoreană, somând un criminal periculos să evadeze, pentru ca în capitolul XIX ea să se afle din nou în Bucureşti, hărţuindu-l pe Xreader, când şi-un copil de gimnaziu şi-ar da seama imediat că nu poţi ucide pe cineva în timpul nopţii, atâta vreme cât acea noapte ţi-ai petrecut-o în arest.

            Chiar dacă pertinente, aceste observaţii sunt, totuşi, superficiale! În primul rând, suntem în mileniul III, astfel că uşurinţa deplasării pe distanţe mari sau medii nu mai poate mira pe nimeni. „Bine, bine, da’ la noi?” – poate vor întreba unii. Da, şi la noi! Un elicopter poate rezolva problema, nu toate se prăbuşesc!… „Atunci, de ce l-a lăsat pe Robert să meargă cu trenul?” – posibil să insiste alţii. Însă este de la sine înţeles că n-o să meargă detectiva cu infractorul! Într-o astfel de logică, am putea să ne întrebăm şi de ce nu l-a invitat la un restaurant…

            În altă ordine de idei, chiar dacă la o primă vedere poate părea că Xreader este hărţuit, trebuie să luăm în consideraţie faptul că – prin nu se ştie ce mecanism – el a descris destul de exact două crime săvârşite aievea, crime pe care şi le-a atribuit. Chiar dacă prima fusese dictată de Oana, doar aparenţele ducând la incriminarea soţului, aceasta nu mai era de datoria Poliţiei să o ştie, de vreme ce suspecţii au eludat adevărul. Evident, mulţi vor regreta că n-a ajuns romanciera în arest, măcar de gust. Nu este însă timpul pierdut!

            Destule sunt şi vocile care socotesc acţiunile Poliţiei drept o mare brambureală, un fel de mişcare browniană în care doar asasinii par a avea o anumită coerenţă, în vreme ce anchetatorii bâjbâie într-un mod haotic, mânaţi de resentimente, idei abracadabrante sau simple conjuncturi şi aparenţe. Nu trebuie să pierdem din vedere, însă, faptul că poliţiştilor li s-au redus veniturile cu 25%, fără să mai socotim scumpirile zilnice. Oare, aflaţi în postura lor, am depune exces de zel în anchete, cercetând riguros fiecare caz şi ţinându-ne ferm de acribia ştiinţifică? Mă îndoiesc! Mai degrabă am trata cazurile în dorul lelii, preocupaţi mai mult de şpăgi şi de câte-o afacere particulară. Fireşte, la serviciu trebuie să mimăm un oarecare interes, însă ar fi cu totul de neînţeles să punem şi suflet, mai cu seamă când, în taină, suntem de partea asasinilor, aprobând până la un punct faptele lor.

            Cei mai exigenţi dintre cititori reproşează romanului de faţă – ori ce-o fi această scriitură – că nu are personajele suficient de bine conturate, fiind oricând posibil să le atribui orice chip sau varii trăsături de caracter. Totuşi, trebuie ţinut cont că avem de-a face fie cu asasini, fie cu anchetatori, restul personajelor fiind cu totul secundare. Or, când este cineva pe punctul de a fi asasinat, nu mai face analiza psihologică a agresorului, nici nu-i alcătuieşte portretul, surpriza fiind copleşitoare. Despre victime, din nou, n-ar fi cuviincioase prea multe analize, deoarece despre morţi – din pricini greu de înţeles! – se impune să vorbim numai de bine. Când n-o putem face, tăcerea se recomandă ca fiind cea mai decentă. Cât îi priveşte pe anchetatori, am amintit deja în ce condiţii grele lucrează, aşa că ce-am mai putea spune? Dumneavoastră v-ar conveni ca, având leafa diminuată şi scumpindu-se toate produsele, în condiţiile în care este incert că vă veţi putea achita ratele şi întreţinerea, să vă mai facă cineva portretul exhaustiv într-un roman, când toată ziua sunteţi deprimaţi şi rostiţi la tot pasul p… anumite porcării? Evident, nu v-ar conveni! La vremuri de criză, se impun romane de criză! Am devenit o cifră statistică, vom întocmi statistici: câte victime, câţi anchetatori, câţi suspecţi, câţi asasini… „Şi cui ajută astea?” – vor întreba răuvoitorii. Nimănui ori tuturor! Sau, ajută atât cât ajută toate pe lumea asta. Că e descoperit asasinul ori ba, că eşti condamnat pe drept sau pe nedrept, noi tot acolo ne ducem în mod ireversibil, veniturile tot diminuate vor fi, iar situaţia generală se va degrada clipă de clipă, totul îndreptându-se către un deznodământ implacabil.

            Futu-i!