Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 iunie 2011

Inocentul – 4

IV.

 

 

            – Futu-i! – îi scăpă Anastassiei văzând-o pe vizor pe Lala.

            Anastassia începu ucidă de la şaptesprezece ani şi, chiar dacă debutul şi-l făcu accidental, mai mult împinsă de împrejurări, iar asasinatul nu reprezenta pentru ea nici un ideal în viaţă, nici vreun mijloc de-a izbândi, continuă mai apoi să curme vieţi, vădind o oarecare seninătate în acţiunile sale. Câteva particularităţi o distingeau de alţi criminali: Nu prea lăsa urme la locul faptei, aproape întotdeauna mobilul era unul vag, dacă nu inexistent, nu opera de două ori în aceeaşi manieră şi, în plus, întotdeauna concepea o anumită scenografie, astfel încât descoperitorul cadavrelor să fie surprins şi impresionat. La acestea, s-ar mai adăuga un detaliu: niciodată Anastassia nu fusese condamnată, chiar dacă Lala o citise de ani buni, instincte similare măcinând-o pe detectivă, cu deosebirea că aceasta reuşise să şi le înfrâneze într-o mai mare măsură.

            Pornind către Anastassia, Lala Ştireanu nu-şi făcuse vreun plan. Ştia cu certitudine că ea este făptaşa, dar se decise să improvizeze. „Nu mai am răbdare să aştept rezultatul analizelor! De fapt, ce să mai spună nou despre un trup tranşat în cincisprezece bucăţi? Perdeaua de fum din mintea mea devine tot mai compactă. Dacă ar fi Oana în locul meu, acum ne-ar descrie stările de spirit. Dar, eu nu sunt Oana! Aşa că sun…”

            Am amintit deja prima reacţie a Anastassiei când privi pe vizor. Ezită apoi doar câteva fracţiuni de secundă şi se decise să descuie.

            – Lala! Ce surpriză! Sper că nu s-a petrecut nimic grav!…

            – Nu tocmai… Ai ceva rece? Carbogazos, dacă se poate.

            „Nu-i proastă! Într-o băutură carbogazoasă distingi imediat otrava… Deşi, cum pare-a fi singură, nici n-ar fi necesar să apelez la otravă”.

            – Chiar vreau ceva carbogazos – preciză Lala -, nu m-am gândit că ai să mă otrăveşti! Şi, în general, încearcă să părăseşti astfel de gânduri, am şi revolverul la mine!

            Anastassia fu neplăcut surprinsă, aşa cum ni se întâmplă fiecăruia atunci când cineva pare a ne citi gândurile. De altfel, Lala pătrunse demult în mintea ei şi-i oarecum de mirare că niciodată nu s-a ajuns la o condamnare. Însă, aşa au fost timpurile. Fie un procuror a considerat dovezile ca fiind insuficiente şi indirecte, fie autopsierii săvârşeau vreo dobitocie şi încurcau cadavrele, fie raţiuni de stat impuseră abandonarea unor cazuri. „Acum, s-ar putea să scape cu criza!” – îşi mai zise Lala, apoi se aşeză şi-şi scoase pachetul de ţigări.

            – Ce mai e nou prin târg? – întrebă suspecta.

            – Ce se ştie. Sinuciderea Ramonei, percheziţia de la OTV, asasinarea doamnei ministru al Turismului…

            – A fost asasinată? Cum aşa? – păru Anastassia uimită.

            – Cum?… Cum se asasinează. Puţin mai spectaculos decât de obicei. Cred că tu mi-ai putea da mai multe amănunte… Interesant că, din tot ce-am înşirat, doar la asta ai reacţionat.

            – De celelalte două ştiam de la televizor, asasinatul însă reprezintă o noutate. Sper că nu insinuezi…

            – Nu insinuez nimic, ţi-o spun direct, ştiu că tu ai fost! Ne cunoaştem, doar, de şaisprezece ani, ai dublul vârstei de la care ai început să ucizi…

            – Adică, mă faci şi ucigaşă?

            – Anastassia, ce rost au mutrele astea?  Ştii la fel de bine ca mine că tu ai fost! Normal, nu mă aşteptam să spui: Da, eu am ucis-o, vreau să suport consecinţele severe ale Justiţiei… Dar, mă gândeam că vei vădi puţină decenţă.

            – Aşadar, sunt ucigaşă şi indecentă! Şi pentru asta te-ai obosit să vii până aici, başca să mai ceri şi-un suc.

            – N-am cerut suc, am cerut ceva carbogazos. Putea să fie şi bere.

            – Şi dacă am un alibi solid?

            – Scârţ! Ce alibi ai putea avea?

            – Am fost la o întrunire la care m-au văzut în permanenţă zeci de oameni!

            – Când asta, în timpul comiterii asasinatului?

            – Exact!

            – Atunci, îmi voi recunoaşte înfrângerea. Însă, chiar ai fost la întrunire?

            – Da! – plusă suspecta.

            – Interesant! Chiar nu mă aşteptam, cu atât mai mult cu cât nici n-am spus când a fost săvârşit asasinatul…

            „Futu-i!” – îşi zise Anastassia, pentru a doua oară în nici măcar un ceas.

Reclame

Read Full Post »