Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 28 iunie 2011

Inocentul – 3

III.

 

 

            – Futu-i! – făcu înciudat Xreader, găsind frigiderul gol pentru a nu ştiu câta oară.

            După toate aparenţele, Oana nu se trezise încă. Nici n-ar fi avut rost să încerce. „Chiar trează fiind, din nimic, tot nimic poţi să găteşti! Ciudaţi mai suntem şi noi, românii! Două lucruri par să ne preocupe în mod predilect: să avem burta plină şi să ştim că alţii-s mai proşti ca noi. Cum de proşti nu duci niciodată lipsă – chiar dacă nu-s fizic prezenţi, îi poţi evoca din amintiri -, rămâne problema mâncării. Acum, e cam opt dimineaţa… La ora asta, cred că aş putea doar să comand o pizza. De la Bella Musica nu iau, că-i pe strada Armand Călinescu, şi nu-l pot suferi pe chior! Să sun la Four Star Pizza…”

            Trecură patruzeci şi cinci de minute de când făcuse comanda. „Cât o repriză de fotbal. Aşadar, în vreme ce ţie îţi chiorăie maţele de foame, Spania se poate acoperi de glorie… Oricum, ăia n-or fi intrat în teren lihniţi! În definitiv, pizza este cam ca şi munca unui criminalist. Te uiţi la ea şi încerci să distingi mozzarella, şunca, ciupercile, ananasul şi ce-o mai fi. La urmă, îi dai cu ketchup şi nu mai contează nimic! Ca şi cum ai ancheta cazul unei femei din executiv tranşată într-un garaj, încercând să-ţi dai seama dacă ce ai găsit este bazinul sau bustul… Sigur, deosebirea pare uşor de făcut, însă, odată tranşată persoana, componentele se schimonosesc, plus că totul este scăldat în sânge…”

            Interesant, această imagine năvăli brusc în mintea piteşteanului, fără să aibă mania romanelor poliţiste ori să fi auzit la ştiri despre cazul ultimului asasinat, cu atât mai mult cu cât nici nu a răsuflat ceva în presă. În sfârşit, sosi şi comanda. Deloc ca un criminalist, ci mai mult ca un inginer înfometat după o noapte de colindat prin baruri, Xreader se apucă să înfulece. După a doua felie, observă o însemnare a Oanei, pe un dreptunghi de hârtie: „INOCENT: adj. Curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic; care exprimă nevinovăţie, candid”.

            „Ce-o fi asta? De regulă, îşi face genealogii sau hărţi. Acum, copiază din DEX… Cred că s-a şi trezit, vine miros de fum din camera ei…”

            Prudent, bărbatul mai mâncă două felii de pizza, pe ideea că, dacă e s-o împartă, e preferabil să fi mâncat deja două treimi.

            – A făcut Carmen pizza? – întrebă Oana, intrând în odaie.

            – Nu, e de la Four Star… Vrei şi tu?

            – Îhî.

            Xreader nu-şi puse întrebări cine este Carmen. Cum lipsise peste noapte, n-ar fi fost imposibil să se mai afle cineva în apartament.

            – Carmen zicea că dimineaţa e suficientă o cafea. Am încercat să scriu ceva, însă mă roade la stomac… Cred că şi eu aş fi ajuns tot să comand o pizza. Ar trebui să mai ieşim la cumpărături… Ţi-ai pus şi tu cafea?

            – Nu. De unde să-mi pun?

            – Nu ştiu unde a lăsat Carmen ibricul, mie mi-a adus doar o ceaşcă… O fi la bucătărie.

            În timpul acestei conversaţii, Carmen zâmbea sinistru – dar discret – din fotoliu.

            – Auzi la ea! – continuă romanciera. Cică, un scriitor trebuie să fie la şapte dimineaţa înaintea tastaturii… Da’ ce-s eu, Sadoveanu?

            – Care ea? – îndrăzni soţul.

            – Carmen, ţi-am mai zis de două ori!

            – Care Carmen?

            – Cea care are grijă de Lala Ştireanu, n-o ştii?

            – Ba da, o ştiu, am citit… Şi? Ce-i cu ea?

            – Ea a făcut cafeaua.

            – Dar, ea este personaj literar, cum să fi făcut cafeaua?

            Oana observă absurditatea dialogului. Privi scurt către Carmen, care-şi cerceta unghiile cu un aer absent.

            – Tu n-o vezi? – riscă să-l întrebe pe bărbat.

            – Pe cine?

            – Pe Carmen! De câte ori trebuie să-ţi spun?

            – Nu, n-o văd… – veni răspunsul prudent.

            – Uite-o aici, în fotoliu!

            Xreader se îngrijoră vizibil:

            – Dar, nu-i nimeni în fotoliu!

            Carmen simţi nevoia să intervină:

            – Ce-l tot sâcâi, nu ştii că bărbaţii văd doar ce vor ei? Dacă eram mai tânără cu vreo cincisprezece ani, să-l fi văzut cum reacţiona!

            „Futu-i!” – gândi în acest timp bărbatul, căutând să-şi amintească pe unde-o fi pus numărul doctorului Stoicănescu.

Reclame

Read Full Post »