Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 25 iunie 2011

Inocentul – 1

I.

– Futu-i! – rosti romanciera Oana, ca în fiecare dimineaţă.

Deşi se trezi bulversată, presupunând are din nou cearcăne terifiante, scriitoarea rânji tenebros: „Ce-ar fi ca următorul roman să-l încep chiar aşa, cu futu-i? Văd eu cui îi atribui replica… Dar, despre ce dracu să mai scriu? De fantasy mi s-a cam aplecat, la psihologice nu mă bag, că o iau pe arătură… Îi trag un Kriminalroman! Sau mai văd eu… Bine, cel puţin, că am începutul! Dacă-mi vine şi-un titlu mişto, treaba-i ca şi rezolvată. Apoi, nu mi-ar mai rămâne decât să-mi impun să scriu douăzeci de pagini pe zi şi-n zece zile termin cartea. Sau s-o fac mai lungă? Nu, că-i criză! Dacă-s multe pagini, creşte şi preţul, şi – cu criza asta – nu mă mai citeşte nici Xreader… Ce-ar fi să-i zic Inocentul? Duce cu gândul la Idiotul. Însă, va fi cu totul altceva, Idiotul nu-i cu crime, doar una – mi se pare – la sfârşit. De fapt, şi Mîşkin era un fel de inocent, da’ cartea mea va fi mai faină! Ce-i drept, scrie făinuţ şi Dostoievski, însă nu se poate compara cu mine. La el, cel mai des acţiunea e în Sankt Petersburg, la mine-i în Piteşti. Or, în Petersburg e frig, iar în Piteşti, cald. Unu la zero pentru mine! Frigul e naşpa! Mă rog, şi canicula e naşpa, dar noi ne-am izolat termic apartamentul şi avem aer condiţionat. Bun, au şi ei gaz metan, da’ nu-i tot aia! Apoi, ei beau votcă, în vreme ce noi avem ţuică de prune… Nu poţi compara cereala cu fructul! Doi la zero pentru mine! Şi, la urma urmei, eu am publicat la Tritonic, în vreme ce Dostoievski a publicat doar la edituri pe care nici nu le poţi pronunţa… Dar, să revin la carte. Inocentul… Ce-i acela un inocent? Cred că unu’ aşa… mai sărac cu duhul. Îi baţi apropouri mai fine, şi el o ţine tot pe-a lui. O să mă uit în DEX, să nu mă ia Vania la mişto… În primul capitol trec în revistă personajele principale – cred că o bag pe Lala -, apoi îi mai trag şi nişte descrieri…”

Pe când romanciera gândea acestea – dacă se poate numi gândire o înşiruire haotică de vorbe – uşa se crăpă uşor şi în odaie intră Carmen, purtând o tavă cu cafea şi ţigarete light.

– Şi micul dejun? – întrebă scriitoarea, ca să spună ceva.

– Domnul Vania a spus că dimineaţa e suficientă cafeaua, însoţită de ţigări! Şi-aşa te prosteşti cu light-uri… Un scriitor care se respectă este la şapte fix înaintea tastaturii, nu se-mpute-n pat până la ora asta! – pe aceste cuvinte, Carmen reglă jaluzelele astfel încât în încăpere să fie o lumină optimă pentru scris.

„Adică, acum Vania nu doar mă parodiază, da-mi face şi programul? Şi asta ce caută la mine-n casă, că doar e personaj? Să-şi fi adus Xreader vreo fufă şi-o dă drept Carmen? Ba nu, e chiar Carmen, doar eu pot şti cum arată, este invenţia mea! Să am febră cerebrală, ca Ivan Karamazov? Blestemată dimineaţă! Satirul ăsta de Dostoievski se ţine scai de mine! Să temporizez cumva, să văd ce iese… Poate visez”

– Atunci, să mă apuc de scris… – zise, socotindu-se vicleană.

– Dacă ar fi să scriu eu, aş începe o carte numită Inocentul. Ceva cu Lala, mahmură, care e anunţată în zori că a sunat-o Mihai în repetate rânduri, să-i spună că Victor Blid este rănit… Eventual, aş băga şi câteva capitole în Antalya…

Romanciera fu neplăcut surprinsă. Nu doar că menajera – sau ce naiba era entitatea numită, convenţional, Carmen – îi ghicise planurile scriitoriceşti, dar avea şi-un chip pe care sarcasmul înflorise mai mult decât manifest.

Sarcasmul înflorise mai mult decât manifest… Ce-i cu mine? Eu nu mă exprim aşa!”

– Se răceşte cafeaua! – o mai atenţionă Carmen.

– O beau acum, e numai bună… – replică Oana, prefăcându-se că s-a apucat de scris.

– Pot să bag compul în priză? – întrebă intrusa, ironia fiind străvezie.

Celebra autoare simţi că face explozie, însă reuşi să-şi sintetizeze toate simţămintele acelei dimineţi într-o singură formulă:

– Futu-i!

Reclame

Read Full Post »