N-ar mai fi fost oarecând într-o ţară un preşedinte Roşu, însă, spunând acela ba că-i popular, ba liberal, ba creştin-democrat, unora le părea a fi oranj, iar alţii-l vedeau de tot căcatul, însă n-o afirmau public, din pricina amenzilor CNA.
Şi băgă de seamă preşedintele Roşu că în ţara sa dispăruse optimismul, nu în sensul că ar mai fi fost multe altele, ci în acela că optimism nu mai era. Se făcuse ca şi cum nişte găozari de zmei ori nişte păsărici de zgripţuroaice l-ar fi subtilizat. Această situaţie îl posomorî şi-l făcu să pară asemenea unui mădular decalotat, dar asta nu readuse optimismul, ci dimpotrivă.
„Fără pensii parcă mai merge, fără ajutor social e chiar indicat, fără lefuri – iarăşi – te mai descurci, da’ fără optimism prea bate la ochi, de ne vede dracului şi Europa!” – îşi zise el şi, sfătuit de-un consilier discret, dădu de ştire în republică:
Cel care va reuşi să readucă optimismul va primi o treime din Ţară şi pe mezina mea de soţie!
Deşi oferta putea părea tentantă, singur prinţul Trubeţkoi se oferi să readucă optimismul. Numele-i displăcu preşedintelui Roşu, dar nu avu ce face. Disconfortul spori atunci când acela puse condiţii:
– Eu readuc optimismul, da’ cu balcâza de fii-ta n-am ce face, prefer să mor onanist!
– Dar, editează propoziţii! – făcu şocat tatăl.
– Să i le spună lu’ mă-sa! Altceva: Dacă nu reuşesc, ce se va întâmpla?
– Atunci, te îmbulinez de nu te vezi, ajungi mai rău ca Ioana Maria Vlas!
– Perfect! – încuviinţă voinicul. Da’ şi eu, dacă fac ce m-am legat, o să-ţi trag treizeci de picioare-n cur la o oră de maximă audienţă, şi te las, în schimb, cu Ţara întreagă…
„Nici ăsta n-o vrea! M-am legat s-o sparg în cinci, da’ nu reuşesc nici în două! Câte nu fac eu pentru popor, căca-m-aş în optimismul lui!” – îşi zise preşedintele cu obidă, dar acceptă condiţiile, neavând încotro.
Abia se parafă înţelegerea că – în conformitate cu sondajele de opinie – optimismul crescu cu 7,2%.
[…] Coolnewz, Flavius, Gabi123, Gabi Savitsky, Gabriela Savitsky, Gand licitat, George, G Valah, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Luna Patrata, Manole, Mesterul Manole, Mirela, Mirela Pete, Roxana, Rokssana, […]
[…] Ana Usca, Alecu, Alex, Androxa,Blog de furaciuni, Andrei, Aura, Bogdan Onin,Caius, Calin, Cati, Cristi, Deea, Flavius, Gabriela, Hai ca se poate, Ilarie, Ioan Sorin Usca,Vania, Vali, Florin, Rokssana, Schtiel, Soseta, Teodora, Carmen, Marin, Mel, Nea Costache, Vero, Costin, Poorbuthonest, Raza mea de soare, Nelinistitu’, Alexgrivei, Faranume, Pisica, Maria,Luna patrata, Word of Solitaire, Vaniaa, Coolnewz, IS Usca,Ilarie8, […]
[…] pentru a şasea oară de la closet în decurs de doar cincizeci de minute, Marcel atrase atenţia domnului […]
[…] Trubeţkoi – Ilarie […]
[…] Trubeţkoi – Ilarie […]
[…] Lupascu, Clipe de Cluj, Gabi-g1b2i3, Gabriela Savitsky, Gand licitat, Gabriela Ilies, George Valah, Ilarie, Ioan Usca, LeeDeeP, Madi si Onu, Melami, Mirela Pete, Motanul Incaltat, Nea Costache, […]
[…] Nea Costache, Alex, Androxa, Bogdan Onin, Gabriela, Caius, Hai ca se poate, Ilarie, Ioan Sorin Usca, Vania, Ana Usca, Cati, Luna patrata, Vali, Teodora, Shayna, Aura, Bogdan86, […]
[…] , Costin , Cristi , Lillee , Daniel , Deea , Irina , Matt , Manoliu , Greiere , Ralu , Ilarie , Ana , Jteph , Principessa , Toscana , Shayna , Melicovici , V , PavelIonut , Pegas , […]
[…] Melami, Teo Negură, Rokssana, Gabi123, Jocuri cu cuvinte, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Caius, Ilarie, Răzvan Cătălin Rinder, Zalmoxys, Mirela Pete, George Valah, Theodora Marinescu, Nea Costache, […]
[…] atitudine afirmativă în faţa vieţii. Dacă drama interioară există, ea nu trebuie să fie un izvor de amărăciune şi moarte, ci unul de bucurie şi creaţie.Viaţa noastră e joc ascuns de forme […]
[…] Trubeţkoi – Ilarie […]
[…] neclar ce înseamnă expresia a se naşte pe genunchii cuiva”[3], adică nu sunt detalii asupra procedurii, dar e destul de lămurit că e […]
[…] Trubeţkoi – Ilarie […]
[…] şi la 1, 10, am fost în duh înseamnă în stare de extaz, doar că aici e un extaz în extaz, căci, de la început, […]
[…] Domnului „= sarcina profetică de a primi şi transmite un mesaj divin”[2]. Prinosul său de jertfă: „Theodor al Mopsuestiei foloseşte aici un plural şi interpretează secvenţa ca […]