Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 mai 2011

Caius cel lunecos

Fosta pe când cerurile se deschideau şi pisicile zburau în văzduh, fosta împărăţie pe tronul căreia sui Oranj Împărat.

– Tata, Dumnezeu să-l odihnească, a împărăţit treizeci de ani – zise acesta către curteni. Poate, dacă nu era omorât în somn de-o mână rămasă neştiută, mai stătea bună vreme…

– Răzbunare! – strigă paharnicul Videa, cam intempestiv.

– Fie – admise împăratul cu blândeţă. Să i se taie capul – adăugă pentru străjeri.

În vreme ce paharnicul fu târât afară, Oranj Împărat continuă:

– În ce mă priveşte, nu voi sta pe tron mai mult de zece ani, ca să nu li se urască supuşilor cu mine…

– Cincisprezece, înălţimea voastră! – plusară curtenii.

– Atunci, douăzeci să fie, da’ nu mai mult! Peste douăzeci de ani, oi lăsa de bunăvoie pe fiu-meu, spre-a nu fi nevoit acela să mă îndepărteze oarecum…

Trecură ca nimic douăzeci şi cinci de ani, iară Oranj Împărat nici gând să mai coboare de pe tron. Dreptu-i şi-aceea că n-avea decât o fată care, măcar că era ghizdavă toată, era fată.

Cum mai pleca împăratul în cele provincii depărtate, fiică-sa-i zicea:

– Nu mi-i aduce şi mie niscai banane?

– Dară n-ai grădina plină de castraveţi? – se încrunta Oranj Împărat.

– Da’ bananele-s mai moi…

– Păi, eu ce zic?

Şi-aşa rămânea fata-n odaia sa, privind ore-n şir pe geamlâc la vitejiile zmeului Pogan care, în curtea hanului de peste drum, golea pocale, scuipa de nimirea pasărea-n zbor, sufla nasul ca vitejii, apăsând pe-o nară şi golind-o pe cealaltă te miri pe unde, şi înfuleca la berbeci şi ţapi, sugându-şi apoi dinţii. Tare-ar mai fi vrut şi prinţesa să prăznuiască cu zmeul, da’ vezi că taică-său, având vreo bănuială, n-o lăsa afară din palat, iară nici Pogan, cât de sumeţ se arăta, nu avu cum să intre.

I să cam urî lui Oranj Împărat de măscările zmeului, aşa că-l chemă la sine pe-un flăcău pe nume Caius şi-l agrăi:

– Îl ştii pe zmeul Pogan?

– Cum nu! L-am şi bătut de câteva ori!…

– Mda, cred că şi eu, da’ mai demult… Dacă te-i prinde a-l face să nu mai dea târcoale fiică-mii, te-oi răsplăti împărăteşte!

– Şi ce mi-i da? – zise flăcăul prudent.

– Mâna fiicei mele şi judeţele Harghita şi Covasna.

– Mda… – făcu băiatul, însă se prinse să-i înfăptuiască dorinţa.

Către seară, vorbi şi cu Pogan:

– Tu ce mi-i da s-o aduc la tine pe fata-mpăratului?

– O sfârlează şi-o pielcică de iepure…

„Aista-i mai generos!” – gândi flăcăul şi mijloci ca între cei doi să se consume o splendidă-aventură.

Reclame

Read Full Post »