Sfârleaza

Se povesteşte că-n vremurile de demult, pe când pisicile se îndulceau la Poezie iar birurile erau arbitrare, colinda pe astă lume fără vreun rost aparent un voinic pe numele său Caius. Şi dacă acesta nu izbuti, până la o vârstă, altceva decât să se dezvolte armonios, într-o bună zi găsi el scormonind în praf o sfârlează şi mult i se însenină sufletul, bucurându-se cu bucurie mare foarte.

Tocmai gândea el să-şi găsească şi-o scândurică, ca să aibă pe ce roti sfârleaza, punând laolaltă sumedenie de factori, precum frecarea, atracţia gravitaţională, forţa centrifugă, cea centripetă, acceleraţia şi alte fleacuri similare, când zmeul Pogan se aprinse de invidie asupra flăcăului. Vezi că zmeul avea un cal năzdrăvan, care-i zise:

- Umbli teleleu, în vreme ce Caius a găsit o sfârlează! Acum, el se amuză, iar tu freci menta…

Adevărul este că murgul se exprimase mult mai licenţios, însă am adus unele ajustări stilistice, în ideea că basmele sunt destinate în mod predilect minorilor.

O vreme, zmeul căută să se împace cu ideea că un altul găsise sfârleaza, dar mai apoi, tocmai pe când Caius aflase scândurica şi se gândea cum s-o rindeluiască mai bine, zmeul Pogan îl găsi, se dădu peste cap preschimbându-se în lup, îi arse vreo două flăcăului, îl sodomiză şi-i luă sfârleaza.

Oarecând, Caius făcuse în mod preventiv unele fapte bune, ajutând un corb, un uliu şi-un vultur în împrejurări dificile pentru aceia, gândind că poate binele i s-o întoarce cândva, iar dacă nu, tot aia. Iată că abia ce-l lăsă zmeul, că se şi ivi corbul cu o alifie, care-l refăcu pe băiat în bună măsură, ba îi şi spuse unde şade zmeul, într-un luminiş, de-o voi să-i ceară sfârleaza înapoi.

Caius dădu îndată buzna-n luminiş, strigându-i lui Pogan:

- Adă napoi sfârleaza, că eu am găsit-o!

- Şi eu ţi-am luat-o… – completă zmeul, dându-se peste cap şi preschimbându-se în urs.

Îi aplică două peste ceafă voinicului, îl sodomiză, şi-l lăsă plângând de usturime şi de ciudă că nu-şi căpătă jucărioara. Uliul apăru pe dată, aducând în plisc o altă alifie, Caius se unse cu atenţie şi, refăcut şi strâmt la loc, se aşeză lângă fântână, aşteptându-l pe zmeu să vie după apă. „L-oi bate la cap până s-o plictisi şi mi-o da sfârleaza!” – plănui băiatul.

Peste câteva ceasuri veni şi zmeul. Zărindu-l pe tânăr, îşi zise cu mirare: „Ăstuia a început să-i placă!” Acum se preschimbă în leu dar, înainte de-a-l ghiontui pe flăcău, observă că acesta are cruciuliţă la gât.

- Tu nu eşti albanez? – îl întrebă zmeul uimit.

- Nu!

- Păi, de ce te cheamă Kaster?

- Caius – îl corectă flăcăul.

- Aaa, scuză-mă! A fost o neînţelegere. Uite-aici sfârleaza…

Veni pe dată şi vulturul cu o nouă alifie în gheare, însă aceasta nu mai fu de trebuinţă.

Caius îşi luă jucăria şi, ajutat de vultur, ca să facă şi acela ceva util, veni în Dinar, unde domnul plutonier-major Onici observă:

- Ai o mutră de zici că eşti futut în cur!